Skip to content Skip to footer

Grup terapeutic – SAFE SPACE

Grup terapeutic  SAFE SPACE pentru părinți de adolescenți – 10 ședințe

Simți că relația cu adolescentul tău s-a deteriorat și comunicarea devine din ce în ce mai dificilă?

Simți că deși încerci să comunici cu el/ea, parcă toate încercările eșuează?

Te confrunți adesea cu conflicte și tensiuni care creează distanță între voi?

Este momentul să vă alăturați nouă pentru a explora tehnici și strategii care să vă ajute să reconectați cu adolescentul dumneavoastră și să îmbunătățiți relația.

Dacă răspunsul tău este da, atunci acest grup terapeutic este pentru tine.

La acest grup terapeutic de 10 săptămâni, vom explora diverse aspecte ale relației părinte-adolescent și vei învăța:

  •     Cum să comunici mai eficient și să gestionezi conflictele într-un mod sănătos
  •     Teoria atașamentului și modul în care te poate ajuta să înțelegi mai bine nevoile și emoțiile adolescentului tău
  •     Stilurile parentale
  •     Dezvoltarea creierului adolescentului
  •     Cum setez limite sănătoase și cum le comunic asertiv fără să rănesc
  •     Metode de autoreglare pentru a gestiona furia și tensiunile din relația voastră.

Fiecare sesiune va include exerciții practice și discuții în grup dar și elemente de psihoeducație, oferindu-ți oportunitatea de a te conecta cu alți părinți care se confruntă cu aceleași provocări. Te invităm să te alături comunității noastre și să începem acest parcurs către o relație mai sănătoasă și mai armonioasă cu adolescentul tău/adolescenta ta.

Grupul terapeutic “Safe Space” cuprinde 10 sesiuni care se vor desfășura in fiecare zi de vineri în intervalul orar 8,30-10,00 și va fi susținut de doi psihoterapeuți cu experiență în munca cu adolescenții.

Scopul principal al grupului terapeutic este acela de a  îmbunătăți relația părinte-adolescent și de a crește gradul de conectare dintre aceștia. Ca obiective secundare urmărim de asemenea: scăderea conflictelor, scăderea sentimentului de neputință a părintelui cand vine vorba de implementarea regulilor, scaderea furiei parentale dar și cea a adolescentului, creșterea factorilor de protecție față de consumul de substanțe.

Cursul cuprinde 8 module care vor fi parcurse în cele 10 intâlniri:

  1. Ce spune teoria atașamentului si cum ne putem folosi de ea în relația cu adolescentul.
  2. Stilurile parentale – autoevaluare și discutare rezultate, dar și evidențierea singurului stil parental care constituie factor de protecție împotriva dependenței de substanțe.
  3. Neurofiziologia creierului și modul în care ne putem înțelege mai bine pe noi ca părinți dar și specificul creierului adolescentului;
  4. Care sunt nevoile de bază a adolescentului tauși cum să reușești să le îndeplinești.
  5. Care sunt cauzele furiei parentale si modalitati de a o gestiona eficient.
  6. Cum setez limite sănătoase și cum să le comunic asertiv fără să rănesc.
  7. Comunicarea prin Dialogul imago (oglindire, validare, empatie) să se simtă văzuți, auziti, înțeleși, alinați  – adică safe.
  8. Self-care părinți – cum să fii bine cu tine înainte să mergi în relația cu copilul

Grupul se va reuni în format fizic, săptămânal.

Numărul maxim de participanți va fi de 12 părinți, iar durata unei sesiuni va fi de 90 de minute.