Când „a nu simți” a fost singura ta cale de a supraviețui: Drumul înspre reîntregire

Te-ai simțit vreodată ca un spectator în propria viață? Ca și cum între tine și restul lumii — sau chiar între tine și propriul corp — există un perete gros de sticlă?

Poate că uneori te simți „amorțit”, „gol” sau pur și simplu deconectat. Poate că ceilalți îți spun că ești o persoană calmă, dar tu știi că în interior e doar o liniște forțată. Această stare de deconectare emoțională apare adesea atunci când „a nu simți” a fost singura ta cale de a supraviețui. Dacă te regăsești aici, vreau să-ți spun un lucru esențial, din tot sufletul: Nu este nimic greșit la tine. Ceea ce simți (sau nu simți) acum este, de fapt, dovada puterii tale incredibile de a supraviețui. Ai făcut ceea ce a fost nevoie ca să supraviețuiești într-un mediu care a eșuat să vină în întâmpinarea nevoilor tale emoționale.

Cum apare procesul de deconectare emoțională pentru a supraviețui?
Povestea copilului care a ales iubirea în locul sinelui

În primii noștri ani de viață, relația cu părinții sau îngrijitorii noștri este totul. Este supraviețuire pură. Pentru un copil, teama de a pierde conexiunea cu părintele se simte la fel de terifiant ca teama de moarte. Și are sens să fie așa, un copil depinde 100% de părintele său.

Atunci când mediul de acasă nu a putut să ne împlinească nevoile emoționale în mod optim, am fost puși în fața unei alegeri imposibile:

1. Să rămânem conectați cu noi înșine și să vedem că părintele are limite sau nu ne poate oferi siguranță (ceea ce resupune să riscăm relația). Acest lucru este prea înfricoșător pentru un copil să accepte, pentru că nu îi dă nici o șansă de îmbunătățire. Un copil nu se poate vedea un copil bun cu părinți răi. Ar însemna să accepte că nu are șanse de supraviețuire. Un copil nu poate spune “mă voi crește singur de acum înainte“.
2. Să ne deconectăm de noi înșine, de nevoile și de emoțiile noastre, pentru a păstra relația cu părintele. Singura opțiune viabilă pentru un copil este să se perceapă pe sine ca fiind rău și părinții sunt buni.  În perspectiva “copilului rău cu părinți buni“ el poate păstra speranța unui viitor mai bun. “Mă simt rău“ devine “sunt rău, iar dacă mă deconectez de dezamăgirea aceasta imensă ce vine din faptul că nu sunt văzut, auzit, întâlnit, voi putea supraviețui“ , “dacă renunț la nevoile mele și încerc să fiu cum vrea mama, tăcut, cuminte, să nu deranjez, atunci voi primi iubire“.

 Este o alegere aproape imposibilă – să alegem între autenticitate sau apartenență. Fiind copii, tot ce a fost posibil pentru majoritatea dintre noi a doua variantă. Ne-am „clivat” de emoții pentru că ele erau periculoase  atunci. Am ales să îl vedem pe părinte ca fiind „bun” și, pentru a explica de ce nevoile noastre rămân neîmplinite, am întors vina spre noi: „Nu primesc ce am nevoie pentru că eu sunt rău/rea”.

Aceasta este rădăcina traumelor de dezvoltare: o identificare dureroasă care ne urmărește până la vârsta adultă.

Corpul tău a apăsat butonul de „Pauză” pentru a supraviețui

Din perspectiva Teoriei Polivagale, această deconectare este un colaps intern — o frână „dorsovagală”. Atunci când protestele noastre de copii nu au fost auzite, când furia sau tristețea noastră au dus la îndepărtarea părintelui, sistemul nostru nervos a ales resemnarea.

Ne-am deconectat de forța noastră vitală pentru a nu mai simți durerea respingerii. Am învățat autorespingerea ca să ne protejăm de respingerea părintelui. Dar această strategie de supraviețuire, care te-a salvat atunci, astăzi s-ar putea să te împiedice să trăiești cu adevărat.

Partea cea mai tristă este că uneori bucuria a fost emoția pe care părintele nostru nu a știut sau nu a putut să conțină. Asta a condus la deconectarea noastră chiar de bucurie, deși este o emoție pozitivă.

Cum te poate ajuta psihoterapia prin abordarea NARM?

În terapia de tip NARM (Modelul Relațional NeuroAfectiv), nu ne uităm doar la trecut, ci ne uităm la modul în care acele strategii de atunci te împiedică să fii prezent astăzi.

Iată câteva aspecte pe care le putem explora împreună:

• Finalizarea emoțiilor „neterminate”: Așa cum corpul are nevoie să finalizeze o mișcare de apărare, și emoțiile noastre au nevoie de un final. Așa cum în abordarea Somatic Experiencing – abordare pentru trauma de șoc – se caută completarea răspunsului de figth-flight-freeze, așa și în cazul traumei de dezvoltare cautăm în prezent completarea emoțiilor care nu au fost permise atunci, din perspectiva copilului. Adesea, rămânem blocați în „emoții de suprafață”:
  • Dacă ești blocat în furia constantă, s-ar putea să te protejezi de o vulnerabilitate sau o tristețe adâncă.
  • Dacă ești mereu trist, s-ar putea ca sub această stare să se ascundă o furie sănătoasă pe care nu ai avut voie să o exprimi.
• Diferențierea între „atunci” și „acum”: Anxietatea pe care o simți azi când te apropii de emoțiile tale este un „semnal”. Ea îți spune că te apropii de ceva ce odinioară a fost periculos. Dar astăzi, ca adult, ai resurse pe care copilul de atunci nu le avea.
• Recăpătarea identității: Trecem de la „Sunt un om rău/defect” la „Sunt un om care a suferit, dar care are dreptul să aibă nevoi”. Aceasta vine de multe ori cu un sentiment de reîntregire.

Mesajul meu pentru tine

Nu ești de vină că exiști și ai nevoi. Nu ești de vină că ai nevoie de iubire, atenție și siguranță. Dacă simți că ești încă într-o poziție de dependență față de mediu, ca și cum nu ai avea opțiuni, este doar „conștiința de copil” care încă încearcă să te protejeze.

Dar poți învăța să trăiești altfel. Viața poate fi mai ușoară, mai colorată și mai plină de sens atunci când înveți să te simți din nou, în siguranță.

„Trauma nu este ceea ce ți s-a întâmplat, ci ceea ce rămâne în interiorul tău ca urmare a ceea ce ți s-a întâmplat.” — Gabor Maté

Vrei să începem acest drum împreună înspre reconectarea cu sine?

Dacă simți că rezonezi cu aceste rânduri și ești gata să treci de la supraviețuire la trăire autentică, te invit să facem primul pas împreună. Într-un spațiu plin de compasiune, fără judecată, vom lucra pentru a restabili conexiunea cu sinele tău autentic.

Te aștept cu drag să rescriem povestea relației tale cu tine însuți.

Resurse bibliografice recomandate:

1. Laurence Heller, Aline LaPierre – Vindecarea traumelor de dezvoltare. Cum Modelul Relațional NeuroAfectiv (NARM) restabilește conexiunea cu sinele.
2. Peter A. Levine – Trezirea tigrului. Vindecarea traumei.
3. Stephen W. Porges – Ghidul teoriei polivagale. Puterea transformatoare a senzației de siguranță.