Cultural am fost crescuţi să credem că a fi curajos înseamnă a fi puternic şi a fi vulnerabil înseamnă a fi slab, ca şi cum acestea ar fi două extreme ale unui continuum.
Am fost învăţaţi greşit!
Să acţionăm cu curaj, într-o situaţie în care există multă incertitudine şi există riscul să eşuăm, presupune tocmai să ne punem într-o postură vulnerabilă. Astfel, curajul şi vulnerabilitatea merg mână în mână.
Dar ce înseamnă să te laşi să fii vulnerabil? Şi cum te ajută asta să acţionezi cu mai mult curaj?
În viaţa de zi cu zi, să te pui într-o postura vulnerabilă şi să arăţi curaj înseamnă să te deschizi în faţa celorlalţi. Să spui „îmi e greu, ajuta-mă!”, să spui „îmi place de tine”, să spui „te iubesc primul”, să iniţiezi discuţia aceea dificilă, să ştii că este posibil să eşuezi „big time” şi tot să încerci, să te laşi văzut exact aşa cum eşti, fără filtre, fără măşti.
Totuşi, expunându-ne progresiv şi păşind încet pe drumul acesta al îmbrăţişării propriei vulnerabilităţi, sistemul nostru mental, emoţional şi fizic se va obişnui treptat cu aceste ipostaze şi va resimti asta ca un pericol din ce în ce mai puţin. In timp, vom putea să acţionăm cu curaj din ce în ce mai uşor.
Să îţi îmbrăţişezi vulnerabilitatea poate însemna uneori să stai în momentul acela de bucurie, când îţi îmbrăţişezi copilul şi te simti cel mai norocos om de pe pământ şi să nu te gandeşti în secunda doi la tot ce s-ar putea întâmpla rău şi ai putea să pierzi asta. Să rămâi mai mult în starea de recunoştinţă şi să te bucuri, fără să încerci să previi mental posibilele catastrofe.
Să te laşi să fii vulnerabil înseamnă uneori să renunţi la încercarea de a controla totul, să te detaşezi de rezultat şi să te bucuri că eşti.
Ştiu că nu este deloc uşor, mi s-a confirmat asta şi în propria-mi experienţă. În tot acest proces ni se pot activa sentimente greu de trăit precum ruşinea, sentimentul de inadecvare, de nevrednicie sau setimentul de non-valoare. Dar deşi aceste emoţii sunt greu de gestionat, cu răbdare şi compasiune faţă de noi înşine putem învăţa să le tolerăm, ca mai apoi să le integrăm pas cu pas.
Maturitatea înseamnă să ne acceptăm vulnerabilitatea, să acceptăm că suntem fiinţe failibile, să acceptăm că vom fi respinşi, să acceptăm că vom fi judecaţi şi poate găsiţi neconformi de ochii unora şi tot să acţionăm în sensul valorilor şi scopurilor noastre, înspre ceea ce ne oferă sens.
Asta presupune să ne uităm la noi ca fiind imperfecţi, să ne acceptăm neajunsurile, să ne celebrăm punctele tari şi să ştim că suntem valoroşi doar pentru că existăm.
Acesta valoare intrinsecă nu poate fi atinsă de judecăţile celorlalţi, de cât de grav am dat-o în bară, de câte ori am greşit, de ce posesii avem, de cum arată viaţa noastră pe social media. Valoarea aceasta este imună la toate acestea!
Valoarea aceasta este acolo întotdeauna, deşi uneori nu o vedem sau nu o simţim, la fel cum soarele este acolo întotdeauna, după nori, deşi nu îl vedem sau nu îl simţim. Iar curajul este decizia pe care o luăm de a păşi în arenă, chiar dacă ştim că e posibil să eşuăm, chiar dacă ştim că e posibil să fim văzuţi neconformi de către unii, chiar dacă ştim că vom simţi ruşine.
Cu acceptare şi compasiune faţă de noi înşine putem gestiona aceste emoţii, mai ales dacă ne reamintim că ele sunt trecătoare.
Brene Brown, renumita cercetătoare a vulnerabilităţii şi a ruşinii, are un discurs minunat pe această temă, pe care vi-l recomand cu drag.
Zile senine,
Loredana
